Copiii sunt mai inclinati sa refuze alimentele, precum fructele si legumele, daca parintii incearca sa ii convinga sa le manance spunandu-le ca sunt bune pentru sanatate, au descoperit cercetatorii americani, informeaza dailymail.co.uk. In timpul unui experiment, oamenii de stiinta de la Universitatea Northwestern din Illinois au citit in fata a doua grupuri de copii cu varsta cuprinsa intre trei si cinci ani o poveste despre o fetita care obisnuia sa manance la gustare biscuiti sau morcovi.
Copiilor din primul grup li s-a spus ca gustarea pe care o manca fetita o ajuta sa creasca puternica sau sa invete sa numere, in timp ce copiilor din al doilea grup nu li s-a spus nimic despre beneficiile respective. Ulterior, copiii din ambele grupuri au primit gustarea, iar cercetatorii au observat ca acei copii care nu au primit niciun mesaj despre mancare au mancat mai mult decat cei din celalalt grup.
Cercetatorii considera ca acest lucru se intampla deoarece copiii cred ca alimentele despre care li se spune ca sunt sanatoase au un gust neplacut – astfel incat cea mai buna idee este de a oferi mancarea copiilor fara niciun comentariu despre cat de sanatoasa este aceasta. „Am ajuns la concluzia ca atunci cand mancarea este prezentata copiilor cu explicatia ca ii face mai puternici sau ca instrument de atingere a unor scopuri precum invatarea cititului si socotitului, copiii ar putea crede ca aceasta nu este gustoasa si vor manca mai putin„, a spus unul dintre autorii studiului, Michal Maimaran, de la universitatea americana.
Autorii studiului au afirmat ca acele companii care promoveaza produsele alimentare ar putea folosi aceste rezultate pentru a se concentra mai mult pe experienta pozitiva de a consuma produsul respectiv decat pe beneficiile sale pentru sanatate. „Parintii care se straduiesc sa ii determine pe copii sa manance mai sanatos ar putea pur si simplu sa le serveasca mancarea fara sa le spuna nimic despre acest lucru sau, in loc de aceasta, sa le spuna copiilor cat de gustoasa este mancarea”, a mai spus Michal Maimaran.
Sursa: Mediafax