Cea mai raspandita dependenta de pe Pamant este fumatul, 22,5% din adultii din lume fiind fumatori – este concluzia la care a ajuns Linda Gowing de la Universitatea din Adelaide (Australia), care a studiat obiceiurile rele ale oamenilor in functie de locul de origine, scrie joi 7sur7.be.
Potrivit studiului desfasurat de cercetatoare, locuitorii Europei de Est ar fi cei mai mari fumatori si bautori din lume. Cercetatoarea a analizat numeroase date, indeosebi ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si Oficiului Natiunilor Unite impotriva drogurilor si criminalitatii. Dintre cei 22,5% fumatori de pe glob, barbatii dependenti sunt 32%, iar femeile, 7%.
Circa 43% din locuitorii planetei consuma alcool si practic 5% dintre acestia sunt alcoolici. Cei mai mari consumatori de alcool sunt europenii din est, urmati de cei din nordul continentului. Cel mai putin beau locuitorii Asiei de Est si Africii. In ceea ce priveste consumul de droguri ilegale (in majoritatea tarilor), oamenii prefera cannabisul.
Sursa: Agerpres