![]() |
![]() |
Vezi VIDEO
Un concurs culinar inspirat dupa show-ul TV Masterchef, au organizat ieri, 23 aprilie, mai multi copii din Baia Mare care frecventeaza Centrul Comunitar Romanii. Cu sorturile la purtator, bonetele de bucatar asezate bine pe cap si „inarmati” cu manusi si multa rabdare, micutii s-au intrecut in realizarea celei mai aspectuoase si totodata mai gustoase salate de fructe. Titlul pentru cea mai buna echipa a fost adjudecat dupa ce atat juriul, format din personalul Centrului Comunitar Romanii, cat si o parte dintre copiii care au asistat la intreaga demonstratie, au gustat din desertul micilor bucatari.
Impartiti in doua echipe, una rosie si alta verde, a cate zece aspiranti la titlul de bucatari, micutii s-au pus repede pe treaba. Au demonstrat ca stiu ce inseamna munca in echipa, asa ca si-au impartit clar sarcinile. Unii au curatat fructele, altii le-au taiat, le-au aranjat si au facut curat dupa ce preparatul a fost gata.
„Eu am pregatit bananele si am taiat si curatat portocalele. A fost putin complicat…”, a marturisit una dintre concurente.
„Jos am pus portocale, banana si kiwi. Am pus frisca si apoi am ornat cu mere si am avut acolo o para pe care am pus-o acolo deasupra„, s-a laudat unul dintre baietii care s-au ocupat de ornarea salatei de fructe.
Micutii cu bonete au avut de pregatit un platou special pe care au asezat desertul si alte cateva farfurii pentru degustare. Juriul a evaluat cele doua salate de fructe atat dupa aspect, cat si dupa gust, insa decizia nu a fost una usoara, mai ales ca cele doua echipe au folosit exact aceleasi ingrediente. Dupa cateva minute de gandire, atat membrii juriului cat si ceilalti copii care au degustat desertul au decis ca proba a fost castigata de echipa rosie. Membrii echipei de bucatari au dezvaluit care este unul dintre motivele pentru care au castigat competitia.
„Pot sa spun ca a fost superb. Si gustul a fost foarte bun, iar acum ma gandesc serios sa ma fac bucatareasa„, a declarat una dintre membrele din echipa rosie.
Angajatii Centrului Comunitar Romanii s-au aratat si ei incantati de activitatea in care au fost implicati copiii.
„Am organizat concursul Masterchef, am vrut sa responsabilizam putin copilasii, sa isi formeze niste deprinderi intr-ale bucatariei dar si spiritul competitional pentru ca, ati vazut, au fost foarte incantati si atrasi de aceasta activitate, mai ales ca a fost salata de fructe cu frisca si cred ca nu in fiecare zi mananca si acasa asa ceva”, a marturisit Alina Opris, bibliotecar in cadrul Centrului Comunitar Romanii.
Cele doua salate de fructe au fost mancate pana la ultima lingura de participantii la concurs.
Sursa: Anca Popescu Glodan