Poliţiştii nu refuză nicio invitaţie de a deveni parteneri în cadrul proiectelor care au drept scop siguranţa copiilor. Este şi cazul proiectului PROMOVĂM SĂNĂTATEA, NU POLUAREA!, în care sâmbătă, 29 septembrie, poliţiştii din Baia Sprie vor fi alături de cei care vor alege să facă o plimbare cu bicicleta.
În cadrul evenimentului de promovare a mişcării şi a deplasării cu mijloace nepoluante, poliţiştii le vor explica participanţilor regulile pe care trebuie să le respecte atunci când se deplasează cu bicicleta pe drumurile publice. Nu vor lipsi nici concursurile în care cei mici îşi vor putea etala cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice de conducere a bicicletei.
Toţi cei care doresc să participe sunt aşteptaţi la ora 11.00, în curtea Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie.
Sub supravegherea poliţiştilor vor fi şi elevii care vor participa la cea de-a 27a ediţie a Cupei Castanelor „CARROM”. Sâmbătă, poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş vor juriza concursul interjudeţean pe teme de educaţie rutieră la care participă elevi de gimnaziu din zece judeţe.