Rotaract Sighet alaturi de Rotary Club Sighet lanseaza concursul “Sighetenii au talent”. Evenimentul isi propune sa identifice si sa promoveze sighetenii talentati, indiferent de varsta pe care o au.
Ce inseamna “Sighetenii au talent”?
Cautam persoane care stiu sa faca ceva mai bine decat majoritatea dintre noi, ceva neobisnuit, insa interesant, persoane care sunt apreciate de cei din jur pentru lucrurile pe care le fac. Cautam persoane care stiu sa cante, sa danseze, sa picteze, sa faca acrobatii sau care sunt foarte buni la dans, diferite sporturi, la sculptat etc. Important este sa le placa ceea ce fac si sa creada ca merita sa devina cunoscuti pentru talentul lor.
Regulament:
Cei doritori sa participe, pot sa se inscrie pe adresa de email: sigheteniiautalent@yahoo.com sau la numarul de telefon 0740 935 967. Pentru inscriere e nevoie sa fie specificat numele si prenumele, adresa, un numar de telefon la care sa poata fi contactati si talentul pe care il au. Inscrierile se fac pana pe 14 mai ora 24:00. La prima etapa de preselectie, persoanele participante vor trebui sa faca dovada ca locuiesc in Sighetu-Marmatiei sau lucreaza in oras astfel ca se vor prezenta cu o copie dupa buletin si o adeverinta din partea angajatorului sau copie dupa carnetul de elev-dupa caz.
Etape:
“Sighetenii au talent” cuprinde 2 etape: o preselectie si finala. Prima etapa de preselectie va avea loc pe 15 mai , iar finala pe 15 iunie. In finala, spectatorii, dar si concurentii vor avea parte de momente deosebite si un spectacol pe cinste cu invitati surpriza.
Jurizare:
Jurizarea se va face cu ajutorul notelor ce vor fi oferite pe parcursul etapei de preselectie. Cei ce vor ramane in competitie vor fi stabiliti in urma unui clasament final.
Premiile raman o surpriza, insa vor rasplati din plin cei mai talentati sighetenii.
Sursa: Rotary Sighetu Marmatiei