Scotiana Susan Boyle, devenita celebra gratie vocii sale remarcabile si participarii in finala unui concurs televizat britanic, a fost transportata de urgenta la spital din cauza starii sale de epuizare. Celibatara de 48 de ani – care a terminat a doua finala concursului televizat ”Britain’s Got Talent” – a fost internata la clinica Priory din Londra. Ea a iesit din anonimat cand a intonat in aprilie un fragment din comedia muzicala ”Les Misérables” in cursul emisiunii de talente a postului britanic ITV.
Noua vedeta pare sa nu se adapteze prea bine la notorietatea sa fulgeratoare si presiunea mediatica, incepand sa dea semne de nervozitate in ultimele zile. Societatea de productie care a organizat concursul a indicat duminica faptul ca a sfatuit-o pe Susan Boyle sa se odihneasca dupa finala cateva zile.
”Ea a fost examinata de medicul personal, care a incurajat-o sa se odihneasca pentru cateva zile. Vom continua sa-i acordam asistenta si ii dorim sa isi revina repede”, au adaugat reprezentantii companiei. Politia a precizat ca Boyle a acceptat sa fie transportata la spital, in virtutea legii privind problemele mentale.
Considerata favorita a concursului, Susan Boyle a pierdut in finala in fata unei trupe de dansatori. Premierul britanic Gordon Brown si-a exprimat azi, 1 iunie, speranta ca Boyle se simte bine, recunoscand ca s-a numarat printre milioanele de britanici care au urmarit sambata finala. A fost absolut formidabil, a declarat el pentru GMTV. ”Am vrut sa ma asigur ca se simte bine si am vorbit ieri seara (duminica) cu Simon Cowell si Piers Morgan”, doi membri ai juriului, a explicat premierul.
Sursa: Agerpres