Desi iarna intensitatea traficului este mai redusa, numarul accidentelor este mai mare. De aceea, pe timp de iarna sunt necesare masuri speciale de precautie.
Pregatirea psihologica inainte de inceperea cursei
• Din cauza conditiilor meteo specifice, capacitatea de conducere este mult diminuata.
• Oboseala se instaleaza mai repede.
• Ceata, precipitatiile, albul zapezii obosesc ochiul.
• Campul perceptiei este restrans, iar distantele nu sunt apreciate corect.
• Distingerea formelor, observarea marcajelor, indicatoarelor si semnelor de circulatie se face cu dificultate.
• Informatiile despre starea vremii trebuie luate in calcul inca de la inceputul cursei, pentru a avea o imagine exacta despre posibilele schimbari meteorologice.
Asigurarea starii tehnice corespunzatoare a autovehiculului
• Autovehiculele cu masa totala mai mare de 3,5 tone trebuie sa fie dotate cu lopata, materiale si lanturi antiderapante.
• Asigurati-va ca instalatiile de climatizare si de dezaburire sunt in stare de functionare.
• Dotati-va autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanturi antiderapante.
Conducerea autovehiculelor pe timp de iarna
• Nu subestimati dificultatile impuse de conditiile meteo.
• Distanta fata de autovehiculele care circula in fata trebuie sa fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusa, atat pentru a se evita coliziunea cu cei din fata, cat si pentru a nu fi obligati sa franati brusc, fapt care duce la derapare.
• Pe vreme de ploaie, lapovita sau ninsoare, cand va intalniti cu alte autovehicule, actionati din timp stergatoarele de parbriz. Cateva momente de circulatie fara vizibilitate pot fi fatale.
• In zilele cu ploi, viscol, ninsori, temperaturi scazute, fiti mai atenti la pietoni. Acestia sunt mai putin prudenti, astfel ca nu se prea asigura la traversare.
• Nu actionati brusc mecanismele de directie si de franare ale autovehiculului.
• In conditii de zapada si polei, renuntati pe cat posibil la pedala de frana. Folositi cu precadere frana de motor.
• Pe portiunile acoperite cu polei sau gheata este contraindicata executarea operatiei de virare concomitent cu franarea.
Important!
Mariti pe cat posibil timpii de odihna si timpul de recuperare intre doua curse!
Sursa: IPJ Maramures