Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat existenta conflictului de interese de natura administrativa si penala in cazul lui Pavel Tiudic, primar al comunei Repedea. Potrivit informatiilor furnizate de ANI, Pavel Tiudic a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese in materie administrativa si penala, intrucat, in calitate de primar, a emis dispozitii prin care si-a angajat fiicele si ginerele in cadrul Primariei comunei Repedea, si a semnat contractele individuale de munca ale acestora.
Avand in vedere aspectele constatate, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Viseu de Sus in vederea verificarii indiciilor privind savarsirea de catre Pavel Tiudic a infractiunii de conflict de interese.
Pavel Tiudic a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Primarul din Repedea a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, in exercitarea dreptului la aparare.
Nu este prima data cand ANI a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul lui Pavel Tiudic. In septembrie 2013, ANI a constatat ca primarul a detinut simultan functia de ales local, dar si cea de administrator al unei firme.
Citeste si:
Sursa: Emm