Fortele americane au lansat ieri, 9 august, noi lovituri in nordul Irakului pentru a proteja civilii din minoritatea kurda yazidi de insurgentii sunnti, a facut cunoscut Pentagonul, citat de AFP. Aceste lovituri au fost lansate pentru a doua zi consecutiv dupa cele de vineri, la aproape trei ani de la retragerea americana din Irak, pentru a stavili inaintarea jihadistilor Statului Islamic (SI) care ameninta Kurdistanul si mii de civili.
Sambata, prima lovitura, in jurul orei 15.20 GMT, a fost efectuata cu avioane de vanatoare si drone si a atins doua vehicule pentru transportul trupelor in apropiere de Sinjar, dintre care unul a fost distrus, a anuntat intr-un comunicat Central Command, care acopera Orientul Mijlociu. Dupa aproximativ 20 de minute, alte doua transportoare si un vehicul blindat au fost distruse.
In jurul orei 19.00 GMT, un alt vehicul pentru transportul trupelor a fost lovit dupa toate aparentele in apropiere de Sinjar, intre Mosul si frontiera siriana. Presedintele american, Barack Obama, a promis sambata ca va continua loviturile aeriene declansate cu o zi inainte.
Inaintarea jihadistilor a aruncat pe drumuri zeci de mii de persoane, in special crestini si numerosi membri ai minoritatii kurde a yazidilor. Washingtonul a parasutat joi seara si vineri alimente si materiale pentru „mii de cetateni” amenintati de jihadisti pe Muntele Sinjar.
La randul sau, Londra si Parisul au anuntata ca vor sprijini cu ajutoare umanitare persoanele refugiate in conflictul din Irak.
Sursa: Agerpres