Liderii Partidului Conservator Maramures i-au reamintit public azi, 16 septembrie, presedintelui PSD Maramures, Eugenia Godja, ca alianta dintre cele doua formatiuni nu este ”posibila”, ci chiar reala si oficiala. Intr-un comunicat de presa, conservatorii maramureseni au aratat ca atitudinea liderului social-democrat este de neinteles, mai ales ca PSD si PC si-au oficializat alianta iar aceasta a fost inscrisa in Registrul Aliantelor Politice chiar la inceputul lunii septembrie.
Conflictul dintre reprezentantii PSD si PC Maramures a aparut ca urmare a tensiunilor interne, pentru ca numerosi membri social-democrati si-au exprimat dezacordul fata de includerea in randul candidatilor si a conservatorilor. Opozantii aliantei au aratat ca PSD ar fi trebuit sa invete de pe urma esecului de la alegerile precedente, cand Ioan Codrut Seres a obtinut un post de senator – gratie aliantei cu social-democratii, pentru ca la scurta vreme conservatorii sa dezerteze si sa uite de orice intelegere.
”Cu privire la «definitivarea» listelor de candidati pentru alegerile parlamentare din acest an, filiala Maramures a PC face precizarea ca acestea se valideaza de catre Colegiul Presedintilor Aliantei Politice”, s-a precizat in comunicatul de presa. Pottrivit aceleiasi surse, ”numele vehiculate in presa pana in acest moment pot constitui cel mult propuneri ale PSD, care vor fi – sau nu – aprobate de conducerea la nivel central a Aliantei politice PSD+PC”.
Conservatorii maramureseni au precizat ca ei au transmis conducerii centrale de la Bucuresti propunerile lor de candidaturi, iar in perioada urmatoare se asteapta raspunsul.
”Ne exprimam regretul fata de atitudinea doamnei presedinte Eugenia Godja, in primul rand fata de membrii si simpatizantii PC din Maramures, dovedind prin aceasta faptul ca nu are nevoie de sprijinul acestora, dar si fata de conducerea la nivel judetean a PC cu toate ca, in cuprinsul acordului politic, este prevazut ca Delegatia permanenta judeteana, formata din reprezentantii ambelor partide, la nivel judetean, se va intruni saptamanal so ori de cate ori este necesar”, s-a mai precizat in comunicat.
Sursa: M.M.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult