Sâmbătă, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” a fost gazda partidei de handbal masculin dintre CS Minaur și Hapoel SP Ashdod HC din Israel, manșa retur din turul al doilea al EHF European Cup. După ce s-au impus cu 35-32 în primul joc, băimărenii l-au câștigat și pe cel de-al doilea, 33-29, astfel că au obținut calificare în turul III al competiției.
Meciul al doilea a fost, parcă puțin mai bun decât primul, asta și pentru că cele doiă echipe au ajuns să se cunoască și să-și ia măsurile necesare. Minaur a început excelent, cu trei goluri consecutive, pentru că până în min. 7 israelienii să egaleze la 3. Am mai înregistrat apoi câteva egaluri, după care Minaur s-a desprins: 9-11 (20). Am avut apoi doi oameni eliminați, dar ne-am descurcat bine, reușins un 2-2 în acest interval de timp. Am avut și trei goluri, dar la pauză s-a intrat cu 16-18.
Aspectul jocului nu s-a schimbat prea mult după reluare, cele două echipe reușind să se descurce foarte bine în faza de atac și în acest meci având o medie mai mare de un gol pe minut. Minaur a condus mai tot timpul, Hapoel reușind să egaleze la 20 (36), după trei goluri în două minute, cât am avut iar doi oameni mai puțin pe teren. În cele din urmă, Minaur s-a impus cu 33-29 și merge mai departe.
Hapoel SP Ashdod HC – CS Minaur Baia Mare: 29-33 (16-18)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 100 spectatori
- Arbitri: Ante Mikelic și Petar Paradina (Croația). Delegat EHF: Boris Ivanovic (Serbia)
- Aruncări de la 7m: 3-3 (transformate: 3-1; au ratat Vujacic, Stelman). Minute de eliminare: 8-16
- Ashdod: Oz Izhak (11 intervenții), Igor Arsic – Niv Levy 7, Aleksandar Babic 6 (unul din 7m), Yossi Bitterman 3, Omri Kushmaro 3, Shahar Levin 3, Amit Yehiel Stelman 3, Risto Vujacic 2, Omer Gera 1, Asaf Ben Guzi 1, Guy Korodva, Itay Suissa, Ori Guez, Yarin Naten Liberman. Antrenor: Andreja Vukojevic
- CS Minaur: Barna Buzogany (9 intervenții), Anton Terekhov (4 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Milan Kotrc 9 (3 din 7m), Andrei Buzle 6, Tomas Cip 6, Stevan Vujovic 5, Tudor Buguleț 3, Stefan Vujic 2, Ștefan Huta 2, Călin Căbuț, Anderson Mollino da Silva, Gabriel Massuca Teca, Robert Nagy, Erik Pop. Nu au jucat: Răzvan Pop, Mihai Bușecan. Antrenor: Alexandru Sabou (csminaur.ro)