Zi specială azi pentru Surorile Ursuline din Baia Mare. Acestea își vor sărbători patroana spirituală, Sfânta Ursula.
Surorile indience ne invită să participăm la liturghia oficiată cu această ocazia la Biserica romano-catolică Sfântul Anton de Padova din Piața Păcii, începând cu ora 18.00.
Congregația surorilor ursuline din Baia Mare are vechime în comunitate, ele începându-și activitatea aici în anii ‘90. S-au implicat în nenumărate activități caritabile dedicate atât bătrânilor, cât și tinerilor și copiilor.
Legenda spune că Sfânta Ursula a fost o prințesă romano-britanică, care, la cererea tatălui ei a ridicat ancora să se alăture viitorului ei soț, împreună cu alte 11.000 de slujitoare virgine. Cu toate acestea, o furtună miraculoasă le-a adus peste mare, într-o singură zi într-un port dunde Ursula a declarat că, înainte de căsător va întreprinde un pelerinaj prin Europa. Ea s-a îndreptat către Roma, împreună cu slujitoarele sale și, spune legenda, l-a convins pe Papa Curiacus (necunoscut în evidențele pontificale), și pe episcopul Sulpicius să i se alăture. S-a stabilit la Koln, care ulterior a fost asediat de huni. După cucerirea orașului toate fecioarele au fost decapitate într-un masacru. Se crede că însuși conducătorul hunilor a omorât-o pe Ursula în anul 383.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult