Ca inalt functionar public, Achim nu mai are dreptul sa faca politica si a renuntat la calitatea de membru PD. Acest lucru nu conteaza insa in ochii adversarilor care l-au acuzat de mai multe ori ca nu a uitat de unde a plecat si care sugereaza acum un transfer cat mai departe de Maramures.
„Nu ne intereseaza posturile din deconcentrate sau functiile pe care le detin, dar le vom reaminti democratilor, asa cum au facut ei, ca trebuie sa iasa cu totul de la guvernare. Subprefectul Gheorghe Achim e inalt functionar public, nu isi poate pierde functia, dar poate fi transferat la Constanta”, a declarat, sambata, presedintele PC Maramures, Codrut Seres.
Declaratia acestuia se muleaza pe afirmatiile unor social-democrati maramureseni. Printre cei care au lansat ideea se numara si vicepresedintele PSD Maramures, Calin Matei, care a sugerat ca destinatie pentru subprefect judetul Tulcea, ”unde sunt grave probleme funciare”.
O detasare intr-o regiune indepartata de Maramures l-ar putea determina pe Gheorghe Achim sa renunte la postul de inalt functionar public pe care l-a castigat in urma unui concurs. “In momentul in care a decis sa fie subprefect si-a asumat acest risc. Ministerul administratiei il poate transfera oricand si oriunde”, a insistat Seres, ca si cum ar fi dat un avertisment.
Sursa: Larisa Tivadar