3% din profit – pentru UE
Conform proiectului PC, „taxa de aderare” ar urma sa reprezinte 3% din profitul societatilor comerciale. Ea ar trebui aplicata in urmatorii trei ani – perioada considerata de conservatori drept cea mai dificila din intreg procesul de integrare.
Pentru a-si promova initiativa, liderii PC au stabilit un calendar de dezbateri si intalniri cu reprezentantii mediului de afaceri. Prima dintre ele a avut loc duminica, la Clubul Diplomatilor din Capitala, moderator fiind Eugen Ovidiu Chirovici, presedintele Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie.
Masuri compensatorii pentru platitori
Conservatorii au afirmat ca au nevoie de indicatiile patronatelor pentru a definitiva modul de aplicare a noii taxe. Ei au aratat ca se gandesc si la stabilirea unor masuri compensatorii pentru firmele care vor da 3% din profit ca sa sprijine aderarea la UE. Printre acestea: reducerea procentului de impozitare pentru microintreprinderi de la 3% la 1,5%, eficientizarea si capitalizarea programului ANIMMC prin care e rambursat impozitul pe profitul reinvestit, o crestere a redeventelor in domeniul exploatarii resuselor naturale etc.
,,Ultimul lucru pe care PC il doreste prin introducerea acestei taxe este scaderea competitivitatii firmelor si de aceea vom veni, in urmatoarele doua saptamani, cu noi propuneri legislative care sa sporeasca posibilitatea firmelor de a realiza profit”, a asigurat senatorul conservator Silvia Ciornei.
In zilele care urmeaza conservatorii se vor intalni cu reprezentantii marilor companii. Ei spun ca in urma consultarilor vor concepe un material in care vor introduce solicitarile mediului de afaceri. Pe baza acestor documente liderii PC vor discuta concret cu Guvernul posibilitatea implementarii „taxei de aderare”.
Sursa: Larisa Tivadar