Sâmbătă, 22 septembrie, cu începere de la ora 10.00, a avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din Maramureş.
Au participat pr. Milan Bălan, consilier eparhial în cadrul Sectorului Teologic Educaţional din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pr. prof. Florin Hoban, inspector şcolar judeţean pentru disciplina religie şi cadrele didactice care predau Religia în Maramureş.
Pe ordinea de zi au fost abordate următoarele puncte:
1. Diagnoza procesului educaţional, pe disciplină, pentru anul şcolar 2017-2018: (analiza calităţii educaţiei, din perspectiva monitorizării externe realizate prin inspecţie şcolară; activitatea de predare-învăţare: currículum aplicat, strategiile didactice şi metodele de predare-învăţare utilizate, instrumente de evaluare utilizate şi rezultatele elevilor la evaluarea curentă; analiza rezultatelor obţinute de elevi la examenele naţionale; analiza rezultatelor obţinute de elevi la olimpiade şi concursuri şcolare naţionale şi internaţionale). Propuneri de activităţi de monitorizare şi consiliere, cu scopul îmbunătăţirii calităţii educaţiei, la nivel judeţean şi local.
2. Priorităţi ale educaţiei, în anul şcolar 2018-2019;
3. Cadrul normativ, privind organizarea procesului de învăţământ, în anul şcolar 2018-2019 (structura anului şcolar, planuri-cadru, programe şcolare, manuale, metodologii ale examenelor naţionale, organizarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare, etc.);
4. Programe şi proiecte aflate în implementare la nivel naţional/regional/judeţean/local, care implică disciplina; diseminarea exemplelor de bună practică;
5. Identificarea nevoilor de formare ale cadrelor didactice pentru anul şcolar 2018-2019
6. Structura portofoliului/mapei, profesorului de specialitate: documente normative, documente manageriale.
În deschiderea întrunirii, pr. Milan Bălan a prezentat cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Părinte Iustin, după care a vorbit despre cea mai actuală problemă la nivel naţional, şi anume referendumul pentru familie, care va avea loc luna viitoare, în zilele de 6-7 octombrie: „Este necesar ca profesorii de religie să se implice în mod ferm în această problemă, dar în cadru legal şi juridic”, a precizat părintele consilier.
Pr. Florin Hoban a prezentat un raport referitor la activitatea din anul şcolar trecut, subliniind rezultatele elevilor la olimpiadele şi concursurile şcolare, precum şi buna pregătire a profesorilor care au susţinut examene de titularizare, definitivat şi grade didactice.
A mai luat cuvântul prof. Pop Ioan Marian, directorul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Baia Mare, care a prezentat subiectele discutate la Congresul Naţional „Hristos împărtăşit copiilor” care a avut loc în perioada 17-19 septembrie la Mănăstirea Caraiman, judeţul Prahova.