Astăzi, 28 septembrie 2023, consilierii locali ai municipiului Baia Mare s-au reunit pentru o nouă ședință al cărei subiect principal a fost Sărbătoarea Castanelor.
Primarul Cătălin Cherecheș a solicitat votul de principiu, anonim, prin care consilierii să-și exprime opțiunea cu privire la organizarea Sărbătorii Castanelor.
În urma votului consilierilor decizia a fost clară: Vom avea Sărbătoarea Castanelor și în 2023. În timpul ședinței, primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat:
„Lucrurile pe care le fac eu nu vor fi niciodată urâte și nici de o dimensiune pe care să o putem încadra într-o zonă a penibilului. Nu putem să nu onorăm orașul și nu putem să nu gândim, așa cum am și început cu o parte din consilierii locali care au fost foarte generoși în a-și exprima punctele de vedere și o să continuăm probabil în această idee a discuțiilor pe care le dorim cu dânșii. Eu consider că putem să facem o activitate care să fie și pe placul băimărenilor, să fie eficientă și în echilibru economic, dar pe de altă parte să dăm și o notă prin care această Sărbătoare a Castanelor să nu mai fie o sărbătoare a anilor ’90, ci să fie o sărbătoare și o manifestare cultural-artistică care să se ancoreze în ceea ce înseamnă anul 2023, cum se întâmplă în alte zone civilizate din lume, și să luăm exemplele pozitive din această perspectivă.
Așadar, vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de încredere. Sărbătoarea Castanelor continuă și vom organiza această sărbătoare, urmând ca în cursul zilei de mâine să avem, la ora 14:00, o întâlnire cu privire la organizarea manifestării în formula în care ne-am întâlnit și anterior: consilieri locali, reprezentanți ai structurilor nonguvernamentale, ai asociațiilor, fundațiilor culturale și de tineret și chiar de mediu și sportive din municipiu. Probabil vom invita și partenerii de la Consiliul Județean sau de la entități culturale, muzee, respectiv instituții culturale din Municipiul Baia Mare sau din județul Maramureș și, bineînțeles, vom gândi modalitatea în care să intrăm în parteneriat cu mediul economic, cu orașul, respectiv cu cartierele municipiului pentru că această sărbătoare nu trebuie să fie de data aceasta una asa cum a fost în anii 90. Am făcut acum 10-12 ani un prim pas prin care am diversificat această sărbătoare. S-au făcut pași pozitivi, dar de data aceasta chiar cred că ne dorim cu toții să fie o schimbare din perspectiva nivelului calitativ, estetic și în rezonanță cu dorințele comunității, cu dorințele băimărenilor și cu ceea ce ne dorim să oferim celor care își doresc să participe din afara orașului la această sărbătoare.
Îmi doresc o manifestare așa cum bănuiesc că și dumneavoastră vă doriți, în care municipiul Baia Mare să fie vizitat de către alți cetățeni din alte orașe. Îmi doresc evenimentele culturale, artistice, evenimentele de orice fel să fie atractive nu doar pentru băimăreni și nu doar să fie făcute de dragul de a fi făcute și de a umple un program, ci să aibă o relevanță cu adevărat consistentă. Din perspectiva mea trebuie să ne orientăm și pe grupele de vârstă, trebuie să ne orientăm spre categoriile sociale, dar trebuie să ne orientăm și spre minoritățile naționale, spre tot ceea ce înseamnă valori sociale, culturale pe care le avem în municipiu și pe care le putem prezenta și altora”, a declarat Cătălin Cherecheș.