În cadrul ședinței Consiliului Județean Maramureș de miercuri, 27 februarie 2019, întrunire condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, aleșii județeni au votat pentru aprobarea încheierii unui acord de cooperare între Consiliul Județean Maramureș și unitatea administrativ-teritorială Borșa, pentru realizarea în comun a evenimentului ”Serbările Zăpezii”. Prin proiectul aprobat de plenul CJ Maramureș s-a decis finanțarea acțiunii cu suma de 50.000 de lei, foduri rămase din anul 2018 la capitolul Cultură.
”Județul Maramureș este una dintre destinațiile turistice cele mai populare din România, pentru care optează foarte mulți turiști din țară și din străinătate. Prin prisma ofertei sale extrem de bogate și autentice, care cuprinde atât obiective de patrimoniu natural cât și cultural unice în România, județul nostru reușește să atragă un număr tot mai mare de vizitatori pe tot parcursul anului, dar în special iarnă. Consiliul Județean are ca scop, potrivit competențelor sale, și realizarea cadrului necesar promovării culturii tradiționale maramureșene, prin organizarea evenimentelor culturale. Evenimentul Serbările Zăpezii, care va cuprinde manifestări cultural-artistice și activități sportive, se va defășura în perioada 1 – 3 martie 2019, în Borșa, localitate care a obținut, în anul 2018, statutul de stațiune turistică de interes național”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea, înainte de a propune spre aprobare plenului acest proiect.
Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa arată că Serbările Zăpezii, ajunse la a XVI-a ediție, vor avea loc în Complexul Turistic Borșa. ”Evenimentul dorește să promoveze sporturile de iarnă, concomitent cu antrenarea unui număr cât mai mare de tineri în activități sportive și de petrecere a timpului liber, în vederea promovării potențialului turistic al stațiunii. Pe scenă vor evolua artiști naționali consacrați, dar și ansambluri și interpreți de muzică populară. Spectacolul va fi unul complex cu întreceri sportive, foc de tabără, coborâre cu torte și focuri de artificii”, a arătat primarul borșean Ion Sorin Timiș, care a subliniat faptul că, pentru o bună organizare a evenimentului, suma totală necesară se ridică la 200.000 de lei.