În perioada 27 – 29 septembrie 2019 a avut loc evenimentul ”Castane 2019”, organizat de Primăria și Consiliul Local Baia Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș. În cadrul acestui eveniment s-a desfășurat cea de a XXVII – a ediție a expoziției ”Rivulus Dominarum”.
Colaborarea interinstituțională între Consiliul Județean Maramureș și Camera de Comerț și Industrie Maramureș, concretizată de-a lungul timpului în parteneriate și misiuni economice comune în beneficiul dezvoltării economice și în special pentru mediul de afaceri din județul nostru reprezintă deja o constantă în activitatea celor două instituții, deseori reușindu-se o agendă de lucru comună.
Pe parcursul ultimelor luni, cele două instituții au stabilit o serie de contacte cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie din Republica Moldova, care și-au exprimat dorința de a strânge și dezvolta relații bilaterale solide pe termen lung între părți. Printre contactele stabilite se numără vizita vicepreședintelui C.C.I. Moldova, Mihai Bilba în Maramureș, vizita delegației CCI Maramureș, împreună cu un reprezentant din partea Consiliului Județean Maramureș în Republica Moldova la Forumul Investițional Chișinău și Gala Businessului Moldovenesc, ocazii cu care părțile au reușit să stabilească principalele variante de colaborare viitoare. La Chișinău, președinții Camerei de Comerț și Industrie Maramureș și Camerei de Comerț și Industrie Moldova au semnat un acord cadru de parteneriat pentru organizarea evenimentului “Republica Moldova prezintă” în Maramureș.
La “Forumul Investițional Chișinău”, delegația maramureșeană s-a întâlnit cu primarul capitalei, Ruslan Codreanu, care a salutat prezența maramureșenilor în cadrul evenimentului și a invitat pe această cale reprezentanții județului Maramureș să transmită investitorilor români invitația de a veni înspre Republica Moldova, cu propuneri de cooperare economică. Totodată, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea a transmis administrației publice județene, în cadrul întâlnirilor avute la Chișinău, dorința sa de a intensifica colaborarea cu Maramureșul și de a promova viitoare relații economice bilaterale strânse.
În acest sens, Camera de Comerț și Industrie Maramureș, în cadrul celei de a XXVII – a ediții a manifestării expoziționale ”Rivulus Dominarum”, a organizat împreună cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, prima ediție a târgului de produse de larg consum “Republica Moldova prezintă”, dedicat agenților economici din această țară, care au expus pe o suprafață de peste 400 mp în cadrul Sălii Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare, în perioada 27 – 29 septembrie 2019.
Consiliul Județean Maramureș a sprijinit financiar această manifestare expozițională cu suma de 25.000 lei, aprobată prin Hotărârea de Consiliu Județean numărul 129 din 26 iunie 2019.