Miercuri, 22 ianuarie 2020, în sala «Vasile Lucaciu» (105) a Palatului Administrativ are loc a doua întâlnire a factorilor interesați din cadrul proiectului „REDUCES – Regândirea Dezvoltării Durabile în Regiuni Europene Utilizând Modele de Afaceri ale Economiei Circulare”, implementat de Consiliul Județean Maramureș, în calitate de partener și aprobat spre finanțare în cadrul programului INTERREG EUROPE.
Grupul de factori interesați sunt invitați să participe activ la implementarea proiectului REDUCES, împărtășind din experiența lor în domeniu. Totodată, reprezentanții acestora vor fi implicați în acțiunile de învățare inter-regională și în schimburile de experiență internaționale care vor fi derulate în cadrul proiectului.
Agenda întâlnirii din 22 ianuarie 2020 va cuprinde:
Prezentarea primei întâlniri a partenerilor proiectului REDUCES, care a avut loc la Turku (Finlanda), în perioada 19-20 decembrie 2019;
Discuții privind analiza situației actuale a economiei circulare din județul Maramureș și a modelelor de afaceri care pot fi considerate exemple de bune practici la nivel inter-regional;
Prezentarea website-ului proiectului și a acțiunilor internaționale în care vor fi implicați factori interesați ai proiectului REDUCES.
Consiliul Județean Maramureș prin proiectul REDUCES va analiza modelele de afaceri specifice economiei circulare și va dezbate cu factorii interesați cele mai adecvate soluții și exemple de bune practici din regiunile partenere printre care se număra Universitatea de Științe Aplicate Turku- Finlanda – lider de parteneriat și ceilalți parteneri din Marea Britanie, Spania, Bulgaria și Olanda. Totodată, se va promova tranziția la o economie circulară în care produsele, materialele și resursele sunt utilizate la maxim și menținute în economie cât mai mult timp posibil, generarea deșeurilor fiind astfel minimizată și cu un impact neutru asupra mediului.
Mai multe informații despre acest proiect se pot găsi la linkul: www.interregeurope.eu/reduces. Informații suplimentare prin bri@maramures.ro – Biroul Relații Internaționale
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult