Inspectoratul Judetean de Jandarmi Maramures va deschide o subunitate in Borsa, dupa cum a anuntat ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David. El a spus ca decizia a fost luata de conducerea locala a jandarmeriei ca urmare a numeroaselor probleme din zona Borsa – Viseu, dar si pentru scurtarea timpului de interventie.
Ministrul Cristian David a avut, marti – in Baia Mare, o discutie cu seful IJJ Maramures, generalul de brigada Lucian Irimus, care i-a prezentat necesitatea infiintarii unui punct permanent de jandarmi in zona Maramuresului istoric.
”Numarul jandarmilor care vor fi delegati la punctul de sprijin nu a fost stabilit. Am inteles ca inspectoratul are un efectiv in dispozitiv aproximativ 528 de persoane. Prin delegarea lor la punctul de sprijin timpul de intreventie va creste”, a declarat ministrul Cristian David.
Generalul de brigada Lucian Irimus a aratat ca mai e nevoie de infiintarea unui post de jandarmi montan la Cavnic si de dotarea cu autovehicule pentru transportul efectivelor de jandarmi ale inspectoratului.
Pe de alta parte, ministrul a mai precizat ca si-a dat acordul de principiu pentru transferarea unei suprafete de 4,7 ha teren din proprietatea IJJ Maramures in cea a Consiliului Local Baia Mare, pe locul fostei unitati din cartierul Vasile Alecsandi si unde municipalitatea vrea sa demareze un proiect social pentru nevoiasi.
Sursa: Meda Muntean