Luni, 11 decembrie, de la ora 17:00, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Baia Mare. S-au votat în total 3 proiecte din 4 câte se aflau pe ordinea de zi și pe borderoul suplimentar.
Primul proiect de hotărâre, privind aprobarea rectificării bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017, a fost votat de 12 dintre cei 15 consilieri prezenți. Nu au participat la vot și la discuții următorii: Mariana Pop (CBM), Ioan Mandra (CBM) și Florin Creț (PMP). Proiectul a fost votat în unanimitate, cu 12 voturi favorabile.
Amânarea proiectului nr. 2, oportună
Al doilea proiect de hotărâre privind Piațeta ”1 Iunie” din Baia Mare nu a fost votat din lipsă de cvorum. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, consideră că este utilă amânarea acestui proiect, datorită controverselor apărute în spațiul public cu privire la acesta.
”Oamenii trebuie să înțeleagă că acolo creem spațiu de promenadă, de odihnă și de meditație. Vom planta arbori cu valoare estetică. O stație de reglare de gaz se va transforma într-un spațiu generos din perspectiva aceasta a zonelor verzi. E o zonă pe care dorim să o creștem valoric. Această zonă a orașului va arăta până în 2019 într-un fel în care ne dorim și noi și cetățenii”, a declarat Cherecheș.
Proiectele de pe ordinea suplimentară, adoptate cu unanimitate de voturi
Pe borderoul suplimentar s-au aflat două proiecte de hotărâre. Primul dintre acestea se referă la modificarea unor articole ale HCL 421/2016, privind proiectul ”Antrepenoriat Sustenabil în Regiunea de Nord Vest” prin care se dorește încurajarea tinerilor întreprinzători băimăreni de a rămâne în țară. Proiectul a primit 15 voturi pentru.
Ultimul proiect de hotărâre avea ca subiect aprobarea unei solicitări din partea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Maramureș prin care solicita primăriei Baia Mare avizul conform în vederea organizării Rețelei Școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului în anul școlar 2018-2019. Proiectul a fost aprobat cu 14 voturi pentru. Doamna consilier Pop Mariana (CBM) nu a participat la vot.
A.B.