Măsurile privind începerea anului școlar sunt complet incoerente, susține Consiliul Național al Elevilor. Elevii se plâng că sunt excluși în totalitate din luarea deciziilor, dar se declară și îngrijorați de felul în care școlile pot gestiona datele cu caracter personal, potrivit Mediafax.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile pentru reluarea cursurilor în context pandemic, cât și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, iar Consiliul Național al Elevilor arată, într-un comunicat, că ministerul a dat dovadă de iresponsabilitate.
Elevii sunt nemulțumiți că propunerea suspendării cursurilor, în funcție de contextul epidemiologic, se face de către Consiliul de Administrație al fiecărei unități de învățământ preuniversitar în parte, cu consultarea asociației de părinți din școală: „Este inadmisibil ca o astfel de măsură, care afectează în mod nemijlocit elevii, să fie luată fără consultarea directă a acestora și fără implicarea lor în procesul decizional. Mai mult decât atât, nu putem trece cu vederea formularea folosită în cadrul textului Ordonanței („în funcție de contextul epidemiologic”), este una mult prea generală, fiind foarte ușor interpretabilă. Considerăm că în procesul de suspendare (completă sau parțială) a cursurilor, printre factorii determinanți ai unei astfel de decizii ar trebui să se afle și alte aspecte, precum numărul de elevi din școală și spațiile disponibile”.
Elevii spun că este eliminat și scenariul hibrid: „Același articol prevede că unitatea de învățământ poate să decidă fie desfășurarea cursurilor în format fizic, fie desfășurarea acestora «prin intermediul tehnologiei și a internetului», fapt ce elimină complet scenariul hibrid, care prevedea desfășurarea orelor on-line și fizic simultan. În ciuda acestui lucru, următoarele articole prevăd «limitarea și suspendarea», care denotă, încă o dată, incoerența în elaborarea acestui act normativ”.
Elevii se declară îngrijorați și de capacitatea școlilor de a gestiona datele cu caracter personal ale elevilor
De asemenea, spun elevii, propunerea de suspendare a cursurilor este realizată de către fiecare unitate de învățământ în parte, avizată ulterior de către ISJ, iar decizia finală aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, iar reluarea cursurilor acolo unde au fost suspendate se decide de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, cu avizul DSP, „iar unitățile de învățământ și Inspectoratul Școlar Județean sunt doar INFORMATE cu privire la această decizie. Considerăm că acest proces decizional este unul incoerent, fiindcă reluarea cursurilor ar trebui să fie realizată doar în urma consultării unităților de învățământ, astfel încât acestea să poată realiza pregătirea personalului didactic și nedidactic și să poată asigura materialele necesare
desfășurării cursurilor”.
Elevii se declară îngrijorați și de capacitatea școlilor de a gestiona datele cu caracter personal ale elevilor în cadrul cursurilor online.
„Încă o dată, Guvernul României dă dovadă de o iresponsabilitate crasă în ceea ce privește începerea anului școlar. Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică vineri seară e unul incoerent, care adâncește nesiguranța și confuzia deja existente în rândul elevilor. E dezamăgitor să vedem că autoritățile exclud complet elevii din procesul decizional privind redeschiderea școlilor și că nici măcar acum, pe ultima sută de metri, nu își asumă un plan de acțiune bine definit. Mai avem fix 30 de zile până la începerea anului școlar, iar, în ritmul acesta, scenariile de aplicare cu siguranță nu vor fi gata. Elevii au nevoie de măsuri ferme și coerente, motiv pentru care solicităm guvernanților consultarea de urgență a societății civile și a autorităților locale, pentru a elabora un set de norme cu adevărat aplicabile, nu promisiuni și declarații de presă fără conținut”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.