Judecatorii Curtii de Apel Constanta au respins, azi, 18 iulie, contestatiile depuse de Mircea Basescu si Marian Capatana fata de sentinta data in urma cu doua zile, de Tribunal, pentru mentinerea masurii arestului preventiv. La iesirea de la Curtea de Apel, avocatul lui Mircea Basescu, Nelu Tasca, a afirmat ca in fata instantei de judecata clientul sau a declarat ca este nevinovat pentru toate acuzatiile care i se aduc.
Instanta constanteana a prelungit starea de arest preventiv cu inca 30 de zile. Aparatorul lui Mircea Basescu a atras atentia ca pe parcursul anchetei Izaura Anghel si fratele sau, Florin Anghel, au dat declaratii contradictorii. Florin Anghel a sustinut ca banii au ajuns la Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, prin intermediul lui Marian Capatana, de altfel acuzat de procurori de complicitate la trafic de influenta. Izaura, in schimb, a afirmat ca banii au ajuns direct la Mircea Basescu. In acelasi timp, avocatul a invocat faptul ca filmarile depuse la dosar de familia Anghel nu sunt cele originale, astfel ca expertiza nu ar fi putut fi facuta pe probe veridice.
Mircea Basescu si Marian Capatana au fost trimisi in judecata luni in baza rechizitoriului intocmit de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru trafic de influenta si complicitate la aceasta infractiune. Tribunalul Bucuresti a decis marti ca nu mai are competenta sa judece cererea de revocare a masurii arestarii preventive depusa de Mircea Basescu, cauza fiind trimisa la Tribunalul Constanta.
Sursa: Agerpres