Administraţia comunei Fărcașa are în plan o serie de proiecte, printre care și unul ce vizează construcţia unui bloc de locuinţe prin ANL.
Blocul, este destinat familiior tinere și specialiștilor care lucrează pe raza comunei și va avea 24 de apartamente, fiecare cu centrală proprie. Va fi construit pe un teren ce aparține Primăriei Fărcașa, în zona fostei secții de tractoare din Tămaia.
Primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, a purtat discuții pe acest subiect la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în București, iar săptămâna trecută s-a aflat în județul Maramureș, d-l Andrei Turcanu, directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
„D-l Țurcanu a făcut o vizită și în comuna noastră oprindu-se la mai multe obiective printre care blocurile ANL și amplasamentul unde urmează să fie construit noul bloc. Directorul general al ANL s-a arătat mulțumit de felul în care arătă și sunt administrate cele două blocuri si a promis sprijin total pentru realizarea viitoarei investiții”, a declarat primarul comunei.
Sursa FOTO: Comuna Farcasa Maramures