Duminica, 4 mai, intre orele 20.00 – 23.00, politistii Sectiei 4 Leordina au desfasurat o actiune de supraveghere a traficului rutier pe DN 18, in comuna Leordina. In jurul orei 21.10, acestia au observat un autoturism inmatriculat in Anglia care rula cu viteza si, la vederea echipajului de politie, soferul a virat brusc pe o strada laturalnica.
Politistii au pornit in urmarirea autoturismului si au reusit sa-l opreasca in locul numit „Potocina” de pe raza localitatii Leordina. Conducatorul autoturismului a fost identificat in persoana unui tanar in varsta de 29 de ani din orasul Stei, judetul Bihor, iar in urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost gasite 10 colete cu tigari de provenienta ucraineana fara documente legale.
Intreaga cantitate de tigari, respectiv 4.926 pachete, in valoare de peste 40.000 de lei a fost ridicata in vederea confiscarii, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Politiei Viseu de Sus. Barbatul este cercetat sub aspectul comiterii infractiunii de contrabanda.
Sursa: Emm