Vezi VIDEO
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmatiei au desfasurat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in urma careia au descoperit si confiscat 3.500 pachete cu tigari. Pentru retinerea celor implicati in activitatea infractionala, politistii au folosit armamentul din dotare, fiind trase 12 focuri de avertisment in plan vertical.
In cursul noptii de sapte spre opt februarie, in jurul orei 02.00, o patrula a politiei de frontiera din cadrul S.P.F. Sighetu Marmației, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care se deplasau de pe versantul muntos Magura spre localitatea Rona de Sus si care transportau in spate colete voluminoase.
Imediat, la fata locului s-a deplasat o echipa de interventie care a procedat la interceptarea si somarea prin voce a celor in cauza, moment in care barbatii au fugit in padurea din apropiere, dispersandu-se pe mai multe directii. Astfel, politistii de frontiera au executat, conform legii, 12 focuri de avertisment in plan vertical, reusindu-se retinerea unei persoane, cetatean roman in varsta de 38 ani.
In continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor masuri specifice in vederea depistarii tuturor persoanelor implicate in activitatea infractionala. La cercetarea terenului au fost descoperite 7 baxuri ce contineau cantitatea de 3.500 pachete cu tigari de contrabanda, in valoare de peste 31.300 lei.
Maramureseanul este cercetat acum de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de complicitate la contrabanda, la final urmand a fi luate masurile legale ce se impun. Totodata, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar in continuare se fac cercetari pentru identificarea tuturor persoanelor implicate si documentarii intregii activitati infractionale.
Sursa: Emm