Politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat in decurs de 24 de ore peste 19.000 pachete cu tigari de contrabanda, in valoare de 166.900 lei, pe care mai multe persoane au incercat sa le introduca ilegal in tara. Pentru retinerea unor persoane implicate, politistii de frontiera au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de arma in plan vertical si spre pneurile unui microbuz implicat in activitatea infractionala.
Miercuri, 9 iulie, in jurul orei 20.45, pe raza localitatii Sarasau, au fost observate de politistii de frontiera, in apropierea granitei, mai multe persoane care nu isi justificau prezenta in zona. La fata locului s-a deplasat o echipa operativa care a retinut trei barbati si au descoperit sase colete care contineau tigari. In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 26.300 lei.
Cei trei barbati, cetateni romani cu varste cuprinse intre 22 si 26 ani, domiciliati pe raza judetului Maramures, sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
In aceeasi zi, politistii de frontiera din cadrul aceluiasi sector au identificat in trafic un autovehicul marca Ford, despre care aveau informatii ca transporta tigari de provenienta ucraineana. Lucratorii de la frontiera au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control masina, insa soferul nu a oprit si a acrosat portiera autoturismului politiei de frontiera.
Politistii de frontiera au efectuat somatiile legale prin voce si, deoarece soferul nu s-a supus, politistii de frontiera au tras, conform legii, patru focuri de arma in plan vertical si spre pneurile microbuzului. Imediat s-a trecut la urmarirea microbuzului folosind semnalele acustice si luminoase, iar la scurt timp acesta a fost abandonat, soferul fugind printre casele din apropiere.
La controlul efectuat asupra microbuzului au fost descoperite 21 de colete ce contineau tigari. Acestea au fost transportate la sediul sectorului unde, in urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.600 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 119.600 lei.
Se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale. Totodata, autoturismul folosit la activitatea infractionala a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
Si lucratorii din cadrul Sectorului PF Valea Viseului au descoperit si confiscat 2.410 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 21.000 pe care mai multe persoane au incercat sa le introduca ilegal in tara.
In momentul de fata se efectueaza cercetari in vederea identificarii tuturor persoanelor si a documentarii intregii activitati infractionale. Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
Sursa: Emm