Vezi VIDEO
Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au destructurat o grupare infractionala axata pe contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana, formata din cetateni ucraineni si romani. In cadrul actiunilor, au fost confiscate 327 de baxuri cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de peste 300.000 de euro, iar sase cetateni, patru romani si doi ucraineni, au fost arestati preventiv pentru perioada de 29 de zile. Capul retelei, un ucrainean, a fost depistat in Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmatiei.
Inca din luna iulie a acestui an politisti de frontiera din cadrul S.P.F. Negresti Oas, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Negresti Oas, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informatii si Protectie Interna si Serviciului Roman de Informatii Satu Mare, au demarat activitati de monitorizare a unei grupari infractionale formata din 13 persoane, cetateni romani si ucraineni, axata pe contrabanda cu tigari de provenienta ucraineana.
In perioada iulie-decembrie, in cadrul mai multor actiuni punctuale de contrabanda politistii de frontiera au confiscat 327 baxuri, peste 160.000 pachete de tigari, si au dus in fata instantei din cadrul Judecatoriei Negresti Oas, opt cetateni ucraineni si cinci romani.
Dintre cei 13 cetateni cercetati pentru contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat, patru dintre ei au fost arestati preventiv in data de 11 noiembrie pentru 29 de zile, iar alti doi, in data de 11 decembrie, restul fiind cercetati in stare de libertate. Printre persoanele care au ajuns dupa gratii in 11 decembrie se afla si capul retelei S. Vasyl, de 37 de ani, din Ucraina, depistat si retinut in data de 11 decembrie in Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmatiei.
In prezent, politistii de frontiera sub coordonarea procurorul de caz, desfasoara activitati specifice in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale, la final urmand a fi luate masurile legale ce se impun.
Foto: arhiva
Sursa: eMM.ro