In ultimele 48 de ore, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei politistii de frontiera au desfasurat mai multe actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari de provenienta ucraineana, in zona de responsabilitate.
Astfel, in 22 iunie, o patrula a politiei de frontiera din cadrul sectorului PF Valea Viseului, aflata in exercitarea atributiilor de serviciu, a observat la aproximativ 500 m de linia de frontiera mai multe persoane care transportau catre interiorul tarii colete voluminoase. Politistii de frontiera au procedat la somarea prin voce a barbatilor si deoarece acestia nu s-au supus au fost trase doua focuri de avertisment in plan vertical, conform procedurilor legale in vigoare. Persoanele in cauza au abandonat coletele dispersandu-se in directii diferite, profitand de terenul accidentat.
In zona au fost descoperite 19 baxuri care contineau cantitatea de 9.300 pachete cu tigari de provenienta ucraineana in valoare de 83.300 lei, cantitate ce a fost ridicata in vederea confiscarii.
A fost identificata o persoana implicata in activitatea infractionala, Gheorghe C., de 40 ani, domiciliat pe raza judetului Maramures. In cauza se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat iar cercetarile sunt continuate in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
In data de 23 iunie, un echipaj al politiei de frontiera de la Sectorul PF Sighetu Marmatiei a observat o autoutilitara care stationa in apropierea frontierei de stat. Imediat a fost anuntata echipa de interventie care s-a deplasat la fata locului iar in momentul in care conducatorul auto a observat patrula politiei de frontiera a demarat in tromba pe o strada laturalnica din Sighetu Marmatiei.
Politistii au trecut imediat la urmarirea masinii, folosind semnalele acustice si luminoase, iar la scurt timp conducatorul auto a abandonat masina si profitand de intuneric a fugit de la fata locului. S-a trecut la monitorizarea zonei concomitent cu dispunerea unor masuri specifice in vederea identificarii persoanelor implicate in activitatea infractionala. In autoutilitara au fost gasite mai multe colete cu tigari fapt pentru care aceasta a fost dusa la sediul sectorului, unde in urma inventarierii a rezultat cantitatea de 24.860 pachete cu tigari de provenienta ucraineana.
Tigarile in valoare de 222.800 lei au fost ridicate in vederea confiscarii, iar masina folosita la transportul tigarilor a fost indisponibilizata in vederea continuarii cercetarilor.
In 22 iunie, in jurul orei 21.30, o patrula a politiei de frontiera din cadrul Serviciului teritorial al Politiei de Frontiera Maramures a descoperit pe malul romanesc al raului Tisa 12 colete care contineau tigari. Au fost anuntate autoritatile de frontiera ale statului vecin concomitent cu dispunerea unor masuri de cercetare si supraveghere a zonei in vederea identificarii persoanelor implicate.
Coletele cu tigari au fost transportate la sediul inspectoratului unde, in urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 6.000 de pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 52.800 lei. Tigarile au fost ridicate in vederea confiscarii, iar in continuare se fac cercetari in vederea identificarii persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
Sursa: Emm