Daca pana nu demult produsele alimentare erau in topul reclamatiilor primite la Oficiul pentru Protectia Consumatorului (OPC), acum serviciile le-au luat locul. Nicolae Sasaran, directorul OPC Maramures a spus ca sunt reclamate cu precadere firmele de prestari servicii si produsele electrocasnice. El a adaugat ca cele mai multe reclamatii vizeaza lucrarile de constructii, tamplarie, geamuri termopan.
Totodata, luna trecuta au fost inregistrate 6 reclamatii care vizeaza domeniul finaciar-bancar. Reclamatiile aveau ca obiect modificarea dobanzii sau a unor clauze din contract. Nicolae Sasaran a precizat ca o singura reclamatie care viza activitatea acestor institutii a fost intemeiata.
In cazul in care dreptatea a revenit reclamantului a fost vorba de introducerea in noul contract al unei firme de creditare financiara din Cluj a unui procent de rambursare anticipata care nu se regasea in contractul initial. Asa a incercat sa “fure” din contul clientului suma de 200 de euro.
Titlu din ziar:
Peste 80% din reclamatiile la OPC vizeaza serviciile
Revista presei din Baia Mare – 8 august 2008. Informatia zilei
Sursa: C. Sofran