Presiunea asupra inspectorilor de munca este extrem de mare, pentru ca patronii si administratorii de munca vor sa afle cu exactitate ce cuprinde Contractul Colectiv de Munca (CCM) la nivel national valabil in perioada 2007-2010 de frica amenzilor pe care le-ar putea primi.
Documentul a intrat in vigoare in ianuarie, odata cu publicarea in Monitorul Oficial, iar angajatorii nu au apucat sa se dezmeticeasca din socul suferit dupa aflarea nivelului salariilor stabilit in urma negocierilor dintre guvern, patronate si sindicate.
Purtatorul de cuvant al ITM Maramures, Mircea Onea, a declarat ca se poate spune ca suntem sufocati de intrebarile care vin din partea agentilor economici. ”Noi nu putem decat sa ii informam in legatura cu ce scrie in contract. In Codul muncii se precizeaza clar ca toti angajatorii sunt obligati sa aplice prevederile din CCM.”
Amenzi doar pentru cei care nu asigura salariul mimim pe economie
Conform CCM unic la nivel national pe anii 2007-2010, salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este de 440 de lei, respectiv 2,59 lei/ora, incepand cu 1 ianuarie 2007.
De asemenea, coeficientii de ierarhizare au fost redusi la sase, fata de 10 cati erau anul trecut, si fac o diferentiere clara intre personalul necalificat si cel cu studii superioare, angajat pe functii de specialitate. Coeficientii de ierarhizare se aplica la salariul minim negociat pe unitate. Clauzele contractului colectiv de munca la nivel national produc efecte pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara.
Problema este ca ITM nu poate sa ii sanctioneze decat pe angajatorii care nu acorda salariul minim pe economie, de 390 de lei. Asadar, obligatia nu este chiar o obligatie si tocmai de aici au aparut si nedumeririle. Mircea Onea a aratat ca ministerul muncii nu a facut precizari clare in legatura cu aceasta problema.
Sindicalistii spun ca bugetarii au ajuns salariati de mana a doua
Angajatorii nu prea sunt dispusi sa mareasca salariile persoanelor cu studii superioare, precizand ca ar fi un efort financiar mult prea mare care ar afecta activitatea firmei. Pe de alta parte, sindicalistii au aratat ca vor monitoriza cu strictete ca CCM-ul sa fie aplicat in tocmai.
Mircea Ciocan, lider al CNSLR Fratia Maramures, a declarat ca ”s-a impus necesitatea diferentierii intre categoriile de salariati, tocmai pentru a opri evaporarea materiei cenusii peste granite”. El a spus insa ca noul CCM ii dezavantajeaza pe bugetari. ”In Romania au aparut acum salariati de categoria intai, cei care lucreaza in sectorul privat, si angajati de mana a doua, adica second-hand, care sunt bugetarii, pentru ca in cazul lor statul nu opereaza ca aceeasi masura si ii discrimineaza pe acestia din urma platindu-i tot cu 390 de lei.”
Liderul sindical nu crede ca prevederile legale vor fi respectate si a argumentat prin faptul ca primul care incalca noul CCM este chiar statul. ”Pe privati ii obliga sa plateasca mai mult, regula care nu mai e valabila in institutiile statului. E un exemplu prost. Prin urmare, nu ne asteptam la rezultate.”
Sursa: Meda Muntean