Inspectorii Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa continuă controalele pe linie de gospodărire a apelor la balastierele din județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
În urma verificărilor realizate până la momentul actual, la nivelul spațiului hidrografic Someș-Tisa, inspectorii instituției noastre au aplicat 16 amenzi contravenționale, în valoare totală de 905.000 de lei la acest tip de folosințe, conform prevederilor Legii Apelor. Dintre acestea, 8 amenzi contravenționale sunt din perioada iulie – august 2020 ((trei în județul Bistrița-Năsăud, câte două în județele Satu Mare și Maramureș, iar una în județul Cluj).
Deficiențele constatate în activitatea agenților economici sancționați vizează exploatarea agregatelor minerale în afara perimetrului autorizat, nerespectarea prevederilor actelor de reglementare din domeniul apelor sau efectuarea lucrărilor fără a deține acte de reglementare.
Totodată, în luna august 2020 a fost înaintat organelor de anchetă un denunț penal pentru o persoană fizică din județul Maramureș, care a fost depistată realizând activităţi de exploatare ilegală a agregatelor minerale. Reamintim faptul că, în primul semestru al acestui an, inspectorii ABA Someș-Tisa au solicitat autorităților competente întocmirea dosarelor penale pentru alte două societăți comerciale din județul Cluj.
Inspectorii din cadrul ABA Someș-Tisa continuă verificările, pentru a împiedica abaterile de la respectarea legislației în vigoare, prin realizarea controalelor planificate, tematice și inopinate. Totodată, aceștia urmăresc modul în care au fost îndeplinite, la termenele stabilite, măsurile trasate anterior.