Ca urmare a controalelor riguroase desfasurate zilnic de RAR in trafic, numarul vehiculelor cu probleme tehnice a scazut cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Astfel, in primele sase luni ale acestui an Registrul Auto Roman a verificat tehnic in trafic, la nivelul judetului Maramures, 1.189 de vehicule. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor si remorcilor inspectate, 62,41 % au avut diferite probleme tehnice sau legate de documente, astfel:
– 52,65% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securitatii rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta functionare a instalatiei electrice de iluminare si semnalizare, defectiuni ale sistemului de franare, starea necorespunzatoare a sasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale in mecanismul de directie sau in articulatiile puntilor fata si spate)
– 4,96% dintre vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordante intre seria poansonata pe sasiu/caroserie si cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinatiei de utilizare)
– 4,78% dintre vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspectiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirata, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor).
– in urma analizei emisiilor poluante, la 18,19% dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depasirea nivelului maxim admis.
Inspectorii RAR au descoperit si 88 autovehicule care prezentau pericol iminent de accident, in special din cauza defectiunilor periculoase constatate la sistemul de franare si la directie. In aceste situatii una dintre masurile luate a fost retinerea certificatului de inmatriculare, care poate fi redobandit numai dupa efectuarea unei inspectii tehnice la reprezentantele Registrului Auto Roman.
In urma acestor controale desfasurate la nivelul judetului Maramures de Registrul Auto Roman si Politia Rutiera in prima jumatate a acestui an, au fost aplicate 665 de amenzi si au fost retinute 9 permise de conducere si 344 de certificate de inmatriculare. Cand vehiculul este imobilizat de Politie ca urmare a gravitatii defectiunilor constatate, inspectorii RAR procedeaza la anularea inspectiei tehnice periodice.
Directorul General al Registrului Auto Roman, George-Adrian Dinca, mentioneaza ca rezultatele controalelor desfasurate in trafic nu reflecta starea generala a parcului auto din Romania, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Politie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defectiuni.
Sursa: Registrul Auto Roman