Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a dispus ca, in urmatoarea perioada, inspectoratele judetele de politie si celelalte structuri subordonate sa actualizeze datele despre fiecare angajat din subordine si sa comunice Directiei Generale Management Resurse Umane indeplinirea acestei obligatii. Ministrul a precizat ca a cerut si au fost deja demarate actiuni la nivelul structurilor competente de verificare a tuturor detinatorilor de arme letale, pentru a urmari daca se respecta procedurile in vigoare, dar si de verificare a dosarelor pentru angajatii MAI care sunt inarmati.
Ordinul s-a dat dupa ce angajatii Corpului de Control au descoperit ca in cazul Gheorghe Vladan – barbatul care a impuscat mortal doua persoane intr-un salon de coafura – nu au fost respectate prevederile interne primite de la Directia Generala Management Resurse Umane, privind actualizarea situatiei personale a angajatului.
De altfel, ca urmare a neregulilor gasite la control, ministrul Berca a dispus eliberarea din functie a directorului Directiei Medicale din M.A.I., Venceron Vlasceanu. De asemenea, s-a declansat procedura cercetarii prealabile fata de directorul Directiei Medicale pentru a se constata existenta sau inexistenta unor abateri disciplinare.
In alta ordine de idei, ministrul a mentionat ca a solicitat analiza situatiei posturilor incadrate din sursa externa, aceasta urmand a fi prezentata in urmatoarea sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
Sursa: Ioana Osan