Echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţiştii locali verifică în judeţul Maramureş respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, a informat, marţi, într-o postare pe pagina de Facebook, prefectul Nicolae Silviu Ungur.
Potrivit acestuia, în cursul nopţii de luni spre marţi, au fost organizate acţiuni preventive pentru respectarea prevederilor din Ordonanţa Militară nr.2/2020 cu privire la circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22.00-6.00, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
„Efectivele structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au fost angrenate în 135 de misiuni pentru menţinerea ordinii publice la unităţile spitaliceşti, respectarea măsurilor de interdicţie cu privire la izolarea la domiciliu de către persoanele aflate în evidenţe, fluidizarea circulaţiei rutiere şi escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetăţenilor reveniţi în ţară, verificarea respectării interdicţiilor impuse după declararea stării de urgenţă societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate. Au fost verificate pentru respectarea măsurii de interdicţie aproximativ 2.000 de persoane care sunt în izolare la domiciliu”, a menţionat în postarea sa prefectul de Maramureș.
De asemenea, echipele mixte au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.300 lei, din care trei pentru nerespectarea măsurilor de izolare în context, două pentru fapte de natură economică şi cinci sancţiuni în context.
Totodată, prefectul Nicolae-Silviu Ungur a solicitat autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi instituţiilor publice deconcentrate, respectiv echipelor de intervenţie din serviciile de utilitate publică să respecte Regulamentul cu privire la datele cu caracter personal ale persoanelor care sunt în carantină sau izolare, ca şi măsură stabilită şi aplicată pentru limitarea răspândirii COVID-19.
Conform aceleiaşi surse, la nivelul judeţului sunt în izolare la domiciliu 2.845 de persoane, statistică ce include şi membri de familie.
În carantină sunt 421 de persoane, venite din Italia, din zona roşie, care în conformitate cu procedurile operaţionale au intrat în carantină instituţionalizată.
„Atragem atenţia, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr.2/2020, că persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază. Pentru creşterea gradului de siguranţă publică pentru cetăţeni, toate efectivele din sistemul de siguranţă şi ordine publică din judeţul nostru sunt la datorie şi acţionează în sistem integrat”, a mai precizat prefectul judeţului Maramureş. AGERPRES