Regizorul danez Lars von Trier a declarat, intr-un interviu publicat sambata, ca urmeaza un tratament contra dependentei de alcool si droguri, sub influenta carora a realizat scenariile pentru majoritatea filmelor sale, transmite DPA. Aparut in revista Politikon, acesta este primul interviu amplu acordat de cunoscutul artist din 2011, cand a decis sa intre intr-o perioada de tacere dupa polemicile pe care le-a declansat exprimandu-si empatia pentru Hitler in cursul unei conferinte de presa la Festivalul de Film de la Cannes.
„Nu este ceea ce s-ar putea numi un om cumsecade, dar il inteleg in mare masura, si chiar il simpatizez un pic. Dar, nu sunt un sustinator al celui de-al Doilea Razboi Mondial si nu sunt impotriva evreilor!”, a spus el atunci. In varsta de 58 de ani, Lars von Trier a marturisit ca recurgea la stupefiante si alcool pentru a „intra intr-o lume paralela” care il ajuta sa-si realizeze peliculele, inclusiv cele foarte apreciate precum „Dogville” sau „Melancholia”. Se temea ca altfel ar fi produs numai filme de calitate slaba. Doar la „Nymphomaniac” a lucrat fara „ajutorul” drogurilor si a avut nevoie de 18 luni pentru a-si definitiva proiectul, a spus el.
Interviul din Politikon este insotit de o fotografie care il infatiseaza pe regizor ras in cap, stand dezbracat la o masa austera din lemn, pe care se gasesc doar o farfurie din lemn, o bucata de paine si o pereche de ochelari. Potrivit afirmatiilor sale, a luat hotararea sa renunte la alcool si droguri intrucat se gandeste la binele familiei sale.
foto politiken.dk
Sursa: Agerpres