Simona Halep a fost victima unui atac cibernetic. Contul de Instagram al campioanei de la Wimbledon a fost spart de hackeri marţi seara, aceştia publicând imagini prin care cereau bani de la fanii sportivei.
„Hei, mă poate ajuta cineva? Sunt blocată în Elveţia, iar contul meu bancar nu merge aici. Am nevoie de 500 de dolari, sunt dispusă să plătesc 1.500 de dolari până în weekend”, a fost unul dintre mesajele postate de hackeri.
În plus, hackerii au publicat imagini prin care îi trimiteau pe fani să acceseze un link, promiţându-le cadouri precum Apple AirPods. „Bună! În următoarea postare voi oferi căşti Apple Airpods pe gratis. Tot ce trebuie să faceţi este să vă inseraţi informaţiile. Fac asta pentru fanii loiali!”, scria un alt mesaj publicat pe contul sportivei.
Printre ultimele mesaje publicate, hackerii au continuat să îi îndemne pe fani să-şi ofere detaliile personale în schimbul unor căşti Apple AirPods. „O, Doamne! Ea tocmai a câştigat o pereche de Apple AirPods. Poţi câştiga şi tu dacă urmezi instrucţiunile!”, mai arată un alt mesaj.
În cele din urmă, mesajele au fost şterse de pe contul româncei, iar Simona a reuşit să preia contrulul asupra paginii de pe Instagram. „Vă rog să ignoraţi hackerii care se distrează momentan pe contul meu de Instagram. Ştim deja ce s-a întâmplat iar @instagram ne ajută. Sper să se rezolve cât de curând posibil”, a scris românca pe Twitter. După câteva ore bune, situaţia s-a rezolvat. Sportiva a postat pe contul de Twitter un mesaj prin care le spunea fanilor că şi-a recuperat contul: ”Totul s-a rezolvat!”.