Shin Bet și IDF au localizat un telefon aparținând uneia dintre femeile ucise de Hamas. Acesta a fost folosit de unul dintre teroriști.
Pe telefon este înregistrată o conversație între terorist și familia sa din Fâșia Gaza în care este mândru de masacrul pe care l-a făcut, atrocități comise împotriva evreilor. Înregistrarea a fost dezvăluită pentru prima dată în această seară la Consiliul de Securitate al ONU.
„Te sun de pe un telefon mobil al unei femei evreice, i-am ucis pe ea și pe soțul ei… Tata, am omorât 10, 10, i-am ucis pe 10 cu mâinile goale, tată”, spune teroristul Hamas.
Agențiile de securitate israeliene au publicat și imagini video de la interogatoriile a șapte teroriști Hamas care au fost capturați în urma atacului grupării teroriste palestiniene din 7 octombrie, în care au recunoscut că li s-a ordonat să comită atrocități împotriva civililor israelieni.
Sursă: alephnews.ro