Comuna Copalnic Mănăștur va prelua oficial titlul de Sat European de Tineret pe data de 5 decembrie 2018, în cadrul unei manifestări care va avea loc la Școala Gimnazială “Augustin Buzura” din localitate, la ora 13:00. Acest eveniment face parte din proiectul pilot ,,National Youth Village – Romania”, prin care patru comunități rurale din România vor purta acest titlu timp de un an, implementândproiecte dedicate tinerilor din comunitatea lor.
După luni de organizare comunitară, mobilizare locală a tinerilor și dezvoltarea unor rețele de comunicare la nivel local, timp în care tinerii din patru comune și-au pus singuri satul la cale proiectând activități pe care ei și le doresc pentru anul în care satul lor va prelua titlul de Sat European de Tineret, a venit momentul în care munca tinerilor, asociațiilor și a autorităților implicate va fi celebrată.
Astfel, de Ziua Internațională a Voluntariatului, pe 5 decembrie 2018, maramureșenii sunt invitați în comuna Copalnic Mănăștur, pe data de 5 decembrie, la sala de sport a Școlii Gimnaziale “Augustin Buzura”, începând cu ora 13:00 la evenimentul în cadrul căruia reprezentanții tinerilor și ai autorităților locale din Copalnic Mănăștur vor prelua oficial titlul de Sat European de Tineret și vor afla mai multe de la organizatorii programului European Youth Village.
Activitatea face parte din cadrul proiectului ”National Youth Village – Romania”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA din Bacău, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere – D.E.I.S. din Județul Maramureș, Asociația GO FREE din Județul Cluj și Asociația Curba de Cultura din Județul Prahova și finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 3: Dialog structurat. La nivel local, activitatea este organizată cu sprijinul partenerilor: Asociația ARIPI și Primăria Comunei Copalnic Mănăștur.
De asemenea, Asociația D.E.I.S. a adus ca sprijin în implementarea programului de Sat European de Tineret 2019 în Comuna Copalnic Mănăștur și experiența unor tineri și experți de tineret implicați în programul Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018-2019.
,,Maramureșul devine tot mai vizibil pe harta mișcării de tineret din România. Pe lângă faptul că Baia Mare poartă titlul de Capitala Tineretului din România, iată că avem și o comună care va purta titlul de Sat European de Tineret. E adevărat că mai avem mult de lucru până când tinerii din toate comunitățile vor avea parte de oportunitățile de care au nevoie pentru a se dezvolta armonios, însă aceste programe reprezintă niște pași uriași în direcția potrivită și este o adevărata plăcere, dar și o provocare pentru noi să contribuim la implementarea amândurora. Vă invităm cu mare drag să fiți alături de noi pe 5 decembrie și la toate evenimentele care vor urma și să fiți parte a unei mișcări de care comunitatea are atâta nevoie!” a declarat Diana Sabo, președintele Asociației D.E.I.S.