Desfășurare impresionantă de forțe de intervenție pentru salvarea a doi copii, care au ajuns la spital în stare gravă, intoxicați cu paracetamol.
Este vorba despre o fetiță de cinci ani și frățiorul ei de doi ani. Micuții veniseră în vizită la bunici, unde au găsit o sticlă cu paracetamol sirop pentru copii. Gustul plăcut, cu aromâ de fructe, i-a făcut pe copii să nu se oprească până nu au terminat tot medicamentul, pasându-și sticluța de la unul la altul.
În momentul în care au fost descoperiți de bunici, copiii, terminaseră sticluța cu sirop. Aceștia au alertat-o imediat pe mama copiilor, care, medic de profesie, le-a administrat repede tratamentul specific în astfel de situații și a mers imediat cu ei la Secția de Pediatrie.
Copiii au fost diagnosticați cu intoxicație cu paracetamol
Cadrele medicale de la Botoșani au diagnosticat copiii cu intoxicație cu paracetamol și au solicitat transferul copiilor la București, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. Din cauza faptului ca acțiunea paracetamolului în organism poate fi destul de rapidă, iar medicii nu știau nici cantitatea exactă ingerată de fiecare copil, a fost solicitat transferul pe calea aerului.
Departamentul pentru Situații de Urgență a dat aprobare ca micuții să fie preluați cu avionul de pe aeroportul din Iași, ținând cont de faptul că avionul SMURD urma să transporte un pacient în stare gravă de la Cluj, la Iași. Pentru asta, cele două ambulanțe cu medic, care deservesc județul, au fost mobilizate pentru transportul micuților pe aeroportul de la Iași.
Pe de altă parte, pentru ca județul Botoșani să nu rămână prea mult timp fără nici o ambulanță cu medic, una din cele două ambulanțe a fost întâmpinată la limita de județe de o ambulanță de la Iași, care a preluat băiețelul pentru restul traseului și astfel un medic să poată deservi intervențiile în Botoșani.
Copiii au fost preluați de un avion Cessna 560 Citation V, aflat în dotarea SMURD și transportați la București. În aproximativ 40 de minute, aparatul de zbor a aterizat pe aeroportul din București, unde micuții au fost așteptați de ambulanțe și transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu, scrie monitorulbt.ro.
Intoxicația acută cu paracetamol are 4 stadii
Stadiul iniţial (0-24 ore). Caracterizat prin anorexie, greață, voma, letargie, diaforeza, transpirații.
Stadiul intermediar (24-48 ore). În acest stadiu, starea generală bună poate foarte înșelătoare, dar paraclinic se înregistrează creșterea valorilor transaminazelor (AST, ALT), bilirubinei, modificarea timpilor de coagulare. Poate apărea icterul şi pot apărea sângerări ale mucoaselor. Hipoglicemia poate fi prezentă.
Stadiul hepatic (3-4 zile), concretizat prin encefalopatie hepatică, confuzie, letargie, voma, icter, sângerări spontane, comă, sindrom hepatorenal.
Stadiul de refacere durează până la 5 zile, când transaminazele revin la normal. Structura hepatică se normalizează în decurs de 3 luni de la injuria acută.
Mda, reflex tipic de moldovean, astia beau orice gasesc, spirt, benzina, petrol lampant, lichid de frana, antigel…