Un videoclip revoltător a fost postat pe pagina unei asociaţii creştine din județul Sălaj, care îşi are sediul pe lângă mănăstirea din Bobota.
În imagini, mai mulți copii sunt obligați să facă 20 mătănii în aer liber și să își facă cruci în timp ce sărută asfaltul, în cadrul unei acțiuni organizate de asociație la un festival.
Copiii ar fi fost pedepsiţi pentru că nu ar fi stat cuminţi în timpul slujbei de Liturghie şi ar fi făcut gălăgie, iar o femeie care îi însoțea le cere un comportament corespunzător.
Pentru că doi dintre ei nu au îndeplini sarcina, au fost pedepsiţi suplimentar cu încă 10 şi 5 mătănii, fiecare.
Conform zalau24.ro, asociaţia este un ONG care activează pe lângă mănăstirea din Bobota. Aceasta sprijină aproximativ 150 de copii proveniţi din familii defavorizate din satele judeţelor Sălaj, Cluj şi Satu Mare.