Este anchetă într-o localitate din județul Vaslui, după ce un băiețel de doi ani a fost mutilat de câinele familiei. Copilul a fost deja operat, în timp ce investigatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat.
Întâmplarea tragică a avut loc luni după-amiază, în curtea familiei din comuna Dodești. În circumstanțe încă neclare, copilul a fost atacat de câinele familiei, care l-a mușcat de față.
O ambulanță de la serviciul județean din Vaslui a ajuns acolo și, după ce i-a dezinfectat rănile, l-a transportat la spitalul municipal din Bârlad. De acolo, după ce medicii au văzut gravitatea rănilor, l-au transferat pe copil la spitalul de Pediatrie din Iași, la secția de chirurgie plastică.
Pe drum, băiețelul s-a ghemuit în brațele unui paramedic voluntar de la SMURD, căruia nu i-a mai dat drumul până la spital. Aici, chirurgii l-au operat, iar acum se află sub tratament, în stare stabilă. Potrivit medicilor, pentru refacerea estetică a feței, minorul va avea nevoie de operaţii timp de un an și jumătate.
În acest caz, IPJ Vaslui a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.