Până astăzi, 7 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 59.273 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 29.289 de pacienți au fost declarați vindecați și 5.897 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.378 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.343.315 de teste. Dintre acestea 23.946 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.276 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.670 la cerere.