În această dimineață, băimărenii au păstrat tradiția de duminică și au ieșit din nou la cumpărături în număr foarte mare.
În imagini, se poate vedea cum coada se întinde pe mai mulți zeci de metri de-a lungul parcării. Oamenii au înțeles că nu pot intra toți deodată în magazin, așa că au păstrat distanța unii între alții și au avut răbdare ca să le vine rândul pentru a intra în complexul comercial. Ba mai mult, clienților le este luată temperatura.
Panica din magazine ar putea provoca o criză reală de aprovizionare cu alimente. Avertismentul vine de la Organizația pentru alimentație și agricultură, aflată sub umbrela ONU.
Experții ONU spun că achizițiile masive din această perioadă riscă să destabilizeze rețelele de distribuție, să provoace sincope în lanțul de aprovizionare și, în cele din urmă, ar putea duce la o explozie a prețurilor. Nu este o problemă de aprovizionare ci o schimbare de comportament în privința securității alimentare, spun experții, îngrijorați fiind de posibile dezechilibre economice.