La peste o lună de la depistarea primului caz de coronavirus pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 cazuri de persoane infectate, iar 141 dintre acestea au decedat.
UPDATE 4 APRILIE
13:02 Până astăzi, 4 aprilie, ora 12.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate.
Totodată, până acum, 141 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 119 pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 36.092 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Acestora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.917.600 de lei.