În timp ce în China, numărul contaminarilor e în continuă scădere, tot mai multe țări europene anunță cazuri noi de infectare cu coronavirus, majoritatea cu origine în Italia. În peninsulă sunt 821 de persoane contaminate anunţat vineri şeful Agenţiei italiene de protecţie civilă, Angelo Borrelli, și numărul deceselor a ajuns la 21. Sunt și 45 de persoane care s-au recuperat după boală. Dar e un fapt demonstrat că unii pacienți vindecați se îmbolnăvesc din nou, ceea ce înseamnă că epidemia poate fi mai greu de eradicat.
Italienii din zonele declarate „roșii” încearcă să facă față unui val uriaș de panică; toată lumea se străduiește să ducă o viață cât de cât normală, în mijlocul restricțiilor fără precedent . Mulți afirmă că măsurile sunt exagerate și situația în care s-a ajuns este insuportabilă.
Politicienii fac eforturi să pară stăpâni pe situație. Dincolo de gestionarea crizei medicale, se străduiesc să combată ideea închiderii vreunei granițe; Italia nu vrea să fie izolată, se simte pusă acum cu spatele la zid.
Grecia se teme la rândul ei că turiștii vor fi alungați, după semnalarea primelor cazuri în Salonic.
Elveția interzice toate evenimentele publice și private care reunesc peste 1.000 de persoane. Măsură se aplică deocamdată până la 15 martie și prima consecință a fost anularea salonului auto de la Geneva.
Din hotelul de lux din Tenerife, sigilat după depistarea câtorva cazuri, au fost lăsăți să plece primii 130 de oaspeți. Rămân acolo în carantină peste 600 de turișți, din 25 de țări.
Au fost sigilate și două hoteluri din Abu Dhabi, coronavirusul a ajuns în 55 de țări de pe toate continentele. Lumea se pregătește pentru o pandemie iar panică a generat prăbușirea burselor peste tot, cu o pierdere globală de 5.000 de miliarde de dolari, până acum.