George Achim, până astăzi profesor de literatură contemporană, conducător de doctorat, critic literar, poet și eseist, a decedat.
A făcut studiile liceale și universitare la Cluj și București, Facultatea de Litere, specializarea română-spaniolă. În anii studenției, a făcut parte din redacția revistei studențești Echinox din Cluj. În anii ‘90 a obținut o bursă a Consiliului Europei, în specializarea Politici Culturale. Din anul 2001 este Doctor în Litere al Universității București cu teza Utopie și Distopie în Cultura Română.
„A murit un mare profesor. Un coleg minunat. A murit Profesorul univ. dr. George Achim, directorul Scolii Doctorale de la Facultatea de Litere din Baia Mare. Dumnezeu sa-l ierte, sa-l odihneasca. Simt o tristete imposibil de descris.” – a anunțat o colegă a dânsului de la Facultatea de Litere
Hmm senator…
Între studenții de la Universitatea de Nord din Baia Mare, circulau multe povești de buduar legate de acest Prof.universitar. Cei care au avut cursuri cu el, știu despre ce este vorba.