Autorităţile italiene au informat marţi despre primul caz de coronavirus înregistrat în sudul ţării, la o femeie originară din Bergamo, la nord-vest de Milano, care se afla în vacanţă la Palermo (Sicilia), relatează EFE.
Preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a confirmat într-un comunicat că femeia a ajuns la Palermo ”înainte de starea de urgenţă (pentru coronvirus) decretată în Lombardia”.
Femeia se afla în Sicilia cu un grup de prietene când a prezentat simptome similare cu cele ale noului coronavirus.
În momentul de faţă ea este internată şi plasată sub observaţie la secţia de boli infecţioase a spitalului Cervello din Palermo. Femeia “este conştientă şi nu prezintă condiţii deosebite de îmbolnăvire”, potrivit Agerpres.
Echipele medicale efectuează de asemenea teste soţului şi tuturor persoanelor care au intrat în contact cu pacienta în ultimele zile.
Mostrele examinate de spitalul din Palermo vor fi trimise imediat spitalului Spallanzani din Roma, unde vor fi realizate alte teste.
Focarul de coronavirus din Italia afectează mai ales regiunile din nord, mai concret Lombardia, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de contagiune, şi Veneto.
Noul coronavirus a infectat cel puţin 231 de persoane în această ţară, printre care au fost raportate şi 7 decese, în rândul unor persoane în vârstă sau prezentând diferite afecţiuni.
Sursa: Agerpres