Omul de afaceri Sorin Shmuel Beraru a fost deferit justitiei de procurorii anticoruptie intr-un dosar privind fraudarea societatii CICO SA cu 3,65 milioane de dolari, in urma vanzarii catre SIF Muntenia a pachetului majoritar de actiuni (70 la suta) detinut de FPS la societate. Sorin Beraru este cel care a incercat a mitui cu 1,5 milioane de dolari un procuror, care investiga afacerea CICO.
In anul 1999, Georgianei Hosu, procuror in cadrul Parchetului instantei supreme, i-a fost repartizat, pentru solutionare, dosarul Cico, afacere care era investigata de politisti de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti si de cei ai Inspectoratului General al Politiei. Dupa doua luni de la preluarea cazului, Hosu a emis mandate de arestare preventiva pe numele lui Sorin Beraru, Dumitru Dulamescu – tatal concubinei lui Beraru (Ingrid Murano-aflata in Israel), Elena Vasiliu si a membrilor conducerii FPS. Beraru era singurul care nu se afla in tara.
Procurorii sustineau ca Beraru s-a folosit, pentru mituirea anchetatorului, de Heny Steinberg, oferindu-i in schimb foloase materiale.
Luni, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Sorin Shmuel Beraru – actionar al mai multor societati comerciale – este acuzat de asociere pentru savarsirea de infractiuni, instigare la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si spalare de bani; Dumitru Dulamescu – vicepresedintele Consiliului de Administratie al SC CICO SA, pentru asociere pentru savarsirea de infractiuni, spalare de bani si complicitate la infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; Elena Vasiliu Bujor – director general al Cooperativei de Credit “Banca Populara Furnica”, pentru asociere pentru savarsirea de infractiuni, inselaciune cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si spalare de bani; Emil Alin Giurgiu – director general executiv la Fondul Proprietatii de Stat (FPS) la momentul savarsirii faptelor, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; Corneliu Mandrescu – sef de departament si membru in Comitetul de Directie al FPS, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata.
Totodata, au mai fost deferiti justitiei, Octavian Banica – director Directia Gestiune Actionariat, Cesiuni in cadrul FPS, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; Nelu Radulescu – sef Serviciu Gestiune Actionariat Cesiuni in cadrul FPS,pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; Cornel Nica – vicepresedinte al SAI Muntenia Invest SA si director al Departamentului de valori mobiliare din cadrul SIF Muntenia, pentru inselaciune, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si Horia Teodor Mihaescu – director general al SAI Muntenia Invest SA, pentru inselaciune, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata.
DNA arata, intr-un comunicat remis, ca in intentia de a cumpara pachetul de 70 la suta din actiunile detinute de Fondul Proprietatii de Stat (FPS) la SC CICO SA, inculpatul Beraru Sorin Shmuel a obtinut sprijinul direct al unor functionari din cadrul FPS, respectiv al inculpatilor: Giurgiu Alin Emil, directorul general executiv, Mindrescu Corneliu, director Departament Buget – Finante si Banica Octavian, director Directia Actionariat si Radulescu Nelu, sef serviciu din cadrul FPS. In 30 martie 1999, acestia au aprobat in mod nelegal cesionarea actiunilor detinute de FPS la SC CICO SA catre Societatea de Investitii Financioare (SIF) Muntenia SA.
Societatea CICO este o societate comerciala la care FPS era actionar majoritar (cu 70 la suta din actiuni) cu obiect de activitate, in principal, in domeniul producerii si comercializarii bauturilor racoritoare si care detine un patrimoniu imobiliar – terenuri si spatii comerciale – intr-o zona comerciala foarte buna (cum ar fi Halele Bucur Obor).
Potrivit DNA, actul de cesionare mentionat este ilegal, deoarece societatea respectiva era propusa pentru privatizare atat pentru luna decembrie 1998, cat si pentru luna mai 1999, iar la momentul incheierii actului de cesionare au fost incalcate mai multe prevederi ale legislatiei in domeniul privatizarilor. La randul sau, inculpatul Nica Cornel, in calitate de vicepresedinte SAI Muntenia Invest SA (societatea care administra portofoliul SIF Muntenia), la data de 15 martie 1999, a informat Consiliul de Administratie al SIF Muntenia ca aceasta din urma poate achita doar jumatate din pretul real al actiunilor, motivand in mod eronat ca SIF nu dispune de toata suma necesara. De asemenea, in aceeasi sedinta, Nica a propus si revanzarea actiunilor cu toate ca acestea nu intrasera efectiv in portofoliul SIF.
„Pentru a eluda legile care guverneaza piata de capital privind cumpararea de actiuni pe piata secundara de valori mobiliare Rasdaq (legi care interzic ca un singur cumparator sa achizitioneze mai mult de 33 la suta din actiunile unui singur emitent), la data de 30 martie 1999, inculpatul Beraru Sorin Shmuel a cumparat de la SIF Muntenia pachetul de 76,46 la suta de actiuni la SC CICO SA, prin achizitionarea atat in nume propriu cat si pe numele a doua societati comerciale, controlate de fapt tot de inculpat. Actiunile au fost cumparate pe baza unor ordine telefonice, la un interval de timp foarte scurt fata de momentul cesionarii, astfel incat eventualii ofertanti sa nu afle de cesiunea derulata cu o zi inainte, ceea ce ar fi determinat cresterea valorii actiunilor in eventualitatea unei licitatii”, explica DNA.
Dupa cumpararea pachetului majoritar de actiuni la SC CICO SA, chiar daca anterior se hotarase impartirea dividendelor in suma de 44 miliarde lei catre actionari, inculpatul Beraru Sorin Shmuel, in Adunarea Generala a Actionarilor din data de 8 aprilie 1999, a hotarat sa nu mai repartizeze dividendele pentru anul 1998, sumele in cauza urmand sa fie reinvestite in activitati comerciale pentru care la acea data CICO nu era autorizata.
Astfel, cu ajutorul inculpatilor Dulamescu Dumitru, vicepresedintele Consiliului de Administratie al SC CICO SA si Vasiliu Bujor Elena, inculpatul Beraru Sorin Shmuel a reusit sa transfere o parte din disponibilul in valuta al CICO, respectiv suma de 3,65 milioane de dolari in conturile Cooperativei de Credit “Banca Populara Furnica”, unde Vasiliu Bujor Elena era director general desi, in conformitate cu legislatia in vigoare, o cooperativa de credit–banca populara putea sa desfasoare activitati numai in beneficiul membrilor cooperatori.
Transferul s-a realizat in baza unui contract de depozit incheiat la data de 13 mai 1999, urmand ca Vasiliu Bujor Elena, din acesti bani, sa acorde credite unor societati comerciale controlate tot de inculpatul Beraru Sorin Shmuel.
A doua zi de la constituirea depozitului, Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM) a anulat prin ordonanta actul prin care SIF Muntenia a vandut pachetul de 76,46 la suta de actiuni, ordonanta care nu si-a produs efectele imediat pentru ca a fost contestata. In aceste conditii, dupa ce au fost acordate credite catre firmele controlate de Beraru, Dulamescu si Vasiliu au inlocuit contractul initial de depozit cu unul falsificat in care era prevazuta o clauza penalizatoare cu 25% din valoarea depozitului in situatia unei retrageri inainte de scadenta.
In acest context, inculpatul Mihaescu Horia Teodor si-a depasit atributiile de director general al SAI Muntenia Invest SA (firma ce administreaza portofoliul SIF Muntenia) a dispus blocarea conturilor CICO si desfiintarea depozitului inainte de termen astfel ca Banca Populara Furnica a incasat suma de aproximativ 900.000 de dolari reprezentand valoarea clauzei penalizatoare.
Reprezentantii CICO s-au constituit, in dosar, parte civila cu suma de 3.650.000 de dolari, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) s-a constituit parte civila cu suma de 31.124.542.000 ROL reprezentand contravaloarea dividendelor neachitate.
In vederea recuperarii acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand tuturor inculpatilor.
In 10 iulie 2002, inculpatul Beraru Sorin si ceilalti inculpati au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie iar la data de 28 noiembrie 2007, Tribunalul Bucuresti a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare. La data de 20 august 2008, cauza a fost declinata la Directia Nationala Anticoruptie competenta sa efectueze urmarirea penala.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti.
Sursa: Mediafax