O fetiţă de 12 ani din Argeş a fost violată încă de la vârsta de 10 ani de tată şi de fratele mai mare. Cei doi agresori au ajuns în arest, după ce fata l-a reclamat la Poliţie pe fratele ei în 2019, iar la aproape un an distanţă a mărturisit că şi tatăl ei a violat-o, transmite Observatornews, care citează publicaţia locală Curier.
Abuzurile sexuale împotriva fetiţei au început în urmă cu doi ani, când minora avea 10 ani. În luna noiembrie a anului trecut, o fetiţă în vârstă de 11 ani, din comuna Poiana Lacului, a reclamat la Poliţie că fratele în vârstă de 16 ani a forţat-o de mai multe ori să întreţină relaţii sexuale. Anchetatorii au stabilit că fetiţa fusese abuzată sexual de la vârsta de 10 ani, iar minorul a fost arestat preventiv, notează Observatornews, care citează Curierul.
La aproape un an distanţă, fetiţa a povestit că şi tatăl ei a violat-o. Încă de la data la care fiul de 16 ani a fost arestat, şi asupra tatălui au planat suspiciunile de viol.
Deşi a fost întrebată de anchetatori, de frică, fetiţa nu a spus că și părintele a abuzat-o. Totul a ieşit la iveală după arestarea fratelui de 16 ani, iar minora şi ceilalţi fraţi minori au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
Minorii au fost plasaţi la trei asistenţi maternali profesionişti, fetiţa violată şi fratele cel mai mic, în vârstă de 4 ani mergând împreună la un asistent maternal.
În timpul şedinţelor de consiliere, copiii au povestit cum erau bătuţi de tată. De asemenea, după mai multe luni, simţindu-se protejată, fetiţa, acum în vârstă de 12 ani, a mărturisit că şi tatăl a abuzat-o sexual.
Poliţiştii l-au arestat pe tatăl violator. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada februarie – noiembrie 2019, bărbatul și-ar fi agresat fizic toți cei șapte copii și ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră.
Libertatea
Executații